De multe ori aud părinți/bunici care își ceartă copilul/nepoțelul pentru că plânge. Sau pentru că îi este teamă. Cuuum să-ți fie frică, doar ești băiat mare, băieților nu le este frică.. sau nu mai plânge, vrei să râdă copiii de tine?... Nu numai că îndemni copilul să-și reprime emoțiile, dar îi și negi sentimentele de teamă absolut normale pentru dezvoltarea afectivă. Și ție, ca adult, îți este teamă câteodată chiar dacă vrei să faci pe superman (superwoman) și nu vrei să recunoști. Tuturor ne este teamă de ceva.
Băiețelului meu de 3 ani și 3 luni îi este teamă de... fluturași... Când trece un fluture pe lângă el, zici că a trecut bau bau. Dar se joacă cu tot felul de gângănii dintre cele mai ciudate și mai scârboase. Degeaba îi tot spun că sunt miiiiici și drăgălași și nu ne fac nimic, doar zboară și miros floricele. Dar e doar o etapă în dezvoltarea lui emoțională. Ca atâtea etape prin care am trecut și prin care vom mai trece. Așa că i-am spus că e în regulă să-i fie teamă. E în regulă să plângă când e necăjit. Că și oamenilor mari le este teamă uneori. Că îl iubesc oricum.
Mie, când eram copil îmi era teamă de camioane, pentru că mi se părea că au dinți iar când trecea vreun camion pe lângă mine cu zgomotul acela infernal, mă gândeam că sigur mă mănâncă. Imaginația copiilor este extrem de bogată și noi, adulții, avem tendința ironizăm micile fantezii, să nu le luăm în serios sau să le negăm pur și simplu. Nimic mai greșit. Pentru copil, e cât se poate de serios și de important ca noi să empatizăm cu ei și să nu le negăm sentimentele ci mai degrabă să le confirmăm. Copilul tău are dreptul să-i fie teamă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu